Resurse Umane la UBB cu Alise Vlăsceanu

Din fericire, nu ne oprim aici, iar seria cu experienţele studenţeşti din ţară -şi nu numai- continuă să se ramifice în toate domeniile pe care reuşesc să le găsesc şi eu pe Instagram. Alise Vlăsceanu (@alis_vlasceanu) ne va da puţin din casă şi ne dovedeşte că există şi alte variante pe lângă psihologie.

„Sunt la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială şi am ales facultatea aceasta pentru că îmi place să comunic cu oamenii și să îi înțeleg.” ne-a spus Alise despre facultatea pe care a ales-o şi motivele care au determinat-o să facă asta.

Am aflat şi profilul pe care este aceasta şi cine a împins-o, de fapt, să îl aibă ca opţiune: „Am ales profilul de Resurse Umane pentru că am fost îndrumată spre acesta de mai multe persoane care știau că îmi place să interacționez cu oamenii și să îi cunosc.”

Alise ne-a dat mai multe detalii despre admiterea şi profesorii de la facultatea sa, dar şi despre materiile de profil şi sesiunile pe care le ai oriunde alegi să urmezi acest domeniu: „O materie care se leagă de liceu este sociologia, însă nu sunt comparabile, având în vedere că în liceu materia este egală cu un bob de mazăre, iar în facultate am dezvoltat foarte mult tot ce ţine de aceasta. Nu am avut examen de admitere, ci am avut depunere de dosar. Nu pot să spun că am avut profesori care să îmi dea bătăi de cap, toți și-au dat interesul să ne împărtășească cât mai mult din experiența și cunoștințele lor; doar in primul an am avut o restanță la psihologie, pentru că am tratat superficial materia, dar am mers în sesiunea de restanțe și am rezolvat problema.”

Ei bine, dacă pentru mulţi căminul poate fi o provocare, pe Alise a ajutat-o să se acomodeze la viaţa de student – și mă bucură enorm să trag concluzia că extroverstismul este un atuu destul de vital în viaţă, date fiind şi experienţele studenţilor care au răspuns deja la aceste întrebări. „Am stat la cămin, lucru ce m-a ajutat foarte mult să mă adaptez la viața de student; am auzit multe despre cămin, și bune, și rele, însă a fost diferit să mă aflu eu acolo și să trăiesc lucrurile în felul meu. Recomand cu încredere să stai la cămin, e o experiență pe care trebuie să o trăiești și o să te ajute să îți faci prieteni pe viață.”

Ne apropiem de final cu nelipsitele sfaturi de la studenţi pentru noi. Eu sincer am început să fiu foarte ataşată de această parte şi mereu când primesc răspunsurile la întrebări derulez repede la ele şi le citesc cu entuziasm. „Să încerci cât mai multe lucruri şi să te bucuri de fiecare oportunitate care ți se oferă.”

Mii de mulţumiri Alisei pentru ajutorul acordat în îmblânzirea curiozităţii mele nesfârşite despre viitor. Eu personal am devenit atât de familiarizată cu conceptul de studenţie încât chiar am ajuns să aştept cu nerăbdare perioada aceasta și sper din suflet că şi voi vă simţiţi mai aproape de unele părţi din tot ce înseamnă viitorul pe plan profesional.

Editor: Sara Lia
Grafician: Sara Lia

Livadariu Adriana-Mihaela
+ posts