Ecaterina Teodoroiu: prima femeie de pe bancnote

Începând cu data de 1 decembrie 2021, Banca Naţională a României va pune în circulaţie o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei. Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu, a informat BNR.

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brânduşe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociaţiei Cercetaşii României. Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre şi litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECIˮ, semnăturile guvernatorului şi casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR şi în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEIˮ, data punerii în circulaţie „1 decembrie 2021ˮ, valoarea nominală în cifre „20ˮ.  

Pe reversul bancnotei compoziţia grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărăşeşti, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin. Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre şi litere, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, sigla BNR poziţionată în dreapta sus şi stânga jos într-un dreptunghi, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILORˮ, seria şi numărul tipărite cu cerneală neagră şi caractere de aceeaşi înălţime, în partea stângă pe verticală şi cu cerneală roşie şi caractere de înălţime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală.

Catalina Toderoiu:

De aproape un secol, Ecaterina Teodoroiu continuă să domine elita feminină românească, la concurenţă cu nume celebre din străinătate sau consoarte de legendă din basmele naţionale. Dar cine a fost, până la urmă, Ecaterina Teodoroiu şi ce fapte de arme au făcut-o remarcată până la celebritate? Răspunsul îl aflăm din Arhivele Militare Române, acolo unde documentele şi mărturiile memorialistice se detaşează de legendă, probându-i şi amplificându-i autenticitatea.

Povestea de viaţă a eroinei noastre este absolut remarcabilă, deşi mai multe momente ale existenţei ei rămân încă neelucidate pe deplin. Vă invităm să descoperiţi amănunte despre copilăria ei, despre pregătirea pentru cariera de învăţătoare, despre cum a participat la înfiinţarea primelor organizaţii de cercetaşi din ţară, despre participarea ei ca asistentă medicală în Primul Război Mondial, despe moartea celor patru fraţi ai ei pe câmpul de luptă şi despre înrolarea ei ca voluntar – combatant în lupte, pentru a răzbuna moartea rudelor ei de sânge. Vom mai afla detalii despre perioada de prizonierat a Ecaterinei Teodoroiu, despre cum a fost rănită de două ori în lupte, despre decorarea ei de către regimul monarhic, avansarea în grad şi sacrificiul ei suprem.

Cătălina Vasile Toderoiu, pe numele ei de la naştere, a văzut lumina zilei la 14 ianuarie 1894, la Vădeni, astăzi cartier al municipiului Târgu-Jiu, într-o familie cu rădăcini puternice în agricultură. Elena şi Vasile Toderoiu au avut cinci băieţi – Nicolae, Eftimie, Andrei, Ion, Vasile – şi trei fete – Ecaterina, Elisabeta şi Sabina.

A parcurs studiile primare la şcoala din satul natal, apoi a studiat la şcoala din Târgu Jiu. Ulterior a învăţat la şcoala româno-germană din Târgu Jiu, pe care a absolvit-o în anul 1909. În această perioadă numele ei devine Ecaterina Teodoroiu, după ce documente militare ulterioare, dar şi acte care îi atestă educaţia, consemnează mai multe variante de nume, Lili Toderoiu, Lili Teodoroiu, sau alte forme asemănătoare.

S-a pregătit pentru o carieră de învăţătoare, motiv pentru care a urmat, la Bucureşti, un gimnaziu-pension, apoi a frecventat cursurile unei şcoli de infirmiere, absolvită în anul 1916. În această perioadă a intrat în contact cu primii cercetaşi din România, iar din anul 1913 face parte din organizaţia de cercetaşi denumită cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de Arethia Piteşteanu.

În vara anului 1914, a revenit la Târgu Jiu, în perioada vacanţei, activând în cadrul cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor”, până în august 1916, Ecaterina aflându-se, ocazional, la căpătâiul răniţilor ce se aflau în îngrijirea organizaţiei.

În octombrie 1916, Ecaterina a fost chemată la Bucureşti de către Regina Maria. La revenirea la Târgu Jiu află că tatăl ei este luat prizonier, iar doi dintre fraţi – unul sublocotenent de rezervă la Regimentul 7 Călăraşi şi celălalt locotenent în Regimentul 5 Vânători – au murit pe câmpul de luptă.

La 6 octombrie 1916, după ce a aflat de moartea unui alt frate, caporal în Regimentul 18 Gorj, căzut în lupta de la Porceni, s-a înrolat ca voluntar tocmai în acel regiment din Gorj, pentru a participa la lupte.

În 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu, iar trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă din partea inamicului, soldatul Ecaterina Teodoroiu aflându-se în primele linii ale frontului.

La 14 octombrie 1916, în timpul primei ofensive germane peste Munții Gorjului, Ecaterina a luat parte alături de populația civilă, cercetași și o companie de milițieni la luptele de la Podul Jiului, contribuind la respingerea atacului unei companii bavareze inamice.

La 18 octombrie, în acelaşi an, în urma unei învăluriri – surpriză a inamicului, Ecaterina este luată prizonieră, însă dând dovadă de curaj, a împuşcat santinela germană care o însoţea, reuşind să evadeze alături de alţi combatanţi români aflaţi în situaţia sa.

În noiembrie, în luptele de la Filiaşi, este rănită de două gloanţe inamice la piciorul drept, iar după alte nouă zile, este din nou rănită la coapsă de spărturi de obuz. A urmat o perioadă de tratament, mai întâi la Craiova, apoi la Bucureşti şi Iaşi.

La ieşirea din spital a revenit pe front, în rândurile Companiei a 7-a, Regimentul 43/59 Infanterie, unde a îngrijit numeroşi răniţi ai companiei.

S-a deplasat la Iaşi, unde M.S. Regina a ascultat-o şi apoi a ordonat ca imediat să i se încarce sania cu 400 kg sare de bucătărie şi câteva mii de ţigări pentru soldaţi, apoi a mers personal să distribuie toate acestea companiilor.

La începutul Primului Război Mondial, în 1916, şi-a pierdut fratele, pe Nicolae, în lupta de la Porceni. Ulterior, ea va lupta sub comanda locotenentului Gheorghiţoiu, fostul şef al fratelui ei.

Ecaterina Teodoroiu şi-a început activitatea de susţinere a efortului de război ca infirmieră la spitalul din Târgu Jiu. Ea făcea parte din cohorta de cercetaşi „Domnul Tudor”, condusă de Liviu Teiuşanu. La 15 august 1916, ziua în care România a intrat în război, toţi cercetaşii din ţară au fost chemaţi să intre în serviciile auxiliare ale armatei. Printre ei s-a aflat şi Cătălina, care a îngrijit răniţii aduşi la Târgu Jiu, mai întâi în postura de cercetaş, apoi de infirmieră.

S-a remarcat în luptele de la Jiu şi Filiaşi, unde a fost rănită la ambele picioare. Regele Ferdinand I i-a acordat la 19 martie 1917, personal, „Virtutea militară” clasa a II-a şi a fost avansată la gradul de sublocotenent, primind comanda unui pluton din Regimentul 43/59 infanterie Lupeni. În fruntea acestui pluton a căzut eroic în seara zilei de 22-23 august 1917, în timpul bătăliei de la Mărăşeşti.

A fost înmormântată iniţial pe valea Pârâiaşului, în locul numit „Poienele”, cu onoruri militare. La 9 iunie 1921, cu ocazia serbării centenarului Tudor Vladimirescu, rămăşiţele pământeşti ale eroinei au fost reînhumate la Târgu-Jiu, în cadrul unor funeralii naţionale. Sicriul eroinei a fost confecţionat din oţelul unor tunuri capturate de la inamic şi a fost depus într-o criptă betonată din faţa catedralei din Târgu Jiu. Ulterior, deasupra criptei a fost amplasat un monument din marmură, operă a sculptoriţei Miliţa Petraşcu. Pe cele patru faţete ale monumentului sunt sculptate imagini reprezentând scene din viaţa Ecaterinei Teodoroiu.

Casa în care s-a născut Cătălina Toderoiu există şi azi, în Târgu Jiu, în ea fiind amenajat un muzeu dedicat tinerei eroine ce a căzut pentru Patrie în timpul Primului Război Mondial.

ORDIN DE ZI NR. 1 DIN 23 AUGUST 1917

În timpul ciocnirii de ieri noapte pe Dealul Secului a căzut în fruntea plutonului său, lovită în inima-i generoasă de două gloanţe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a.

Pilda rară a unui entuziasm unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt Eroina de la Jiu, şi-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul ţării acesteia cotropită de duşmani.

Ecaterina Teodoroiu a fost la înălţimea celor mai viteji apărători ai ţării sale şi i-a întrecut prin puterea cu care înfrângând slăbiciunea femeiască a ştiut să dovedească vigoarea bărbăţiei de trup şi de suflet şi calităţile întregi ale unui ostaş îndrăzneţ, neobosit şi plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preţ.

Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Târgu-Jiu, aceea care şi-a desfăşurat energia-i rară împotriva „morţii albe” care a secerat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic, pornise din nou în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui şi ea la opera cea mare a revanşei la a cărei pregătire a luat parte foarte activă, conducând instrucţia.

A căzut înainte de a ajunge la ţelul acestei revanşe. Şi-a dat viaţa cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obţine apoteoze de vorbe ci pentru că aşa cerea inima ei, pentru că aşa credea sufletul ei că se împlineşte datoria vieţii.

Aceea care în vitejia-i comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-şi îndemna ostaşii cu vorbele: „Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!”, are drept din clipa aceasta la cinstirea veşnică a unui nume neuitat de camarazi.

Pentru dragostea-i de ţară, pentru simţu-i rar al datoriei, pentru energia şi avântul cu care şi-a împlinit ceea ce socotea misiunea ei, până la jertfa supremă, o citez la ordin de zi pe Regiment, dând-o ca pildă tuturor ostaşilor.

Comandant Lupeni Colonel s/s indescifrabil.

Redăm integral o scrisoare atribuită Ecaterinei Teodoroiu, păstrată în fondul Manuscrise al Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” din Bucureşti, în documentul cu pricina (nedatat), Ecaterina îşi motivează hotărârea de a lua parte la lupte: fraţii i-ar fi murit pe front, iar ea voia să îi răzbune. Potrivit scrisorii, tânăra se afla însă într-un impas, aşa că solicita sprijin comandantului Diviziei 2 Infanterie:

„Prin aceste rânduri subsemnata Ecaterina Teodoroiu din comuna Vădeni lângă Târgu Jiu îmi permit să vă supun Domniei Voastre viaţa mea de până acum în calitate de cercetaşă româncă, de soldat voluntar-femeie şi, în sfârşit, prin ce împrejurări am ajuns la dumneavoastră ca să vă cer protecţie părintească şi o îndrumare din punct de vedere militar.

Făceam clasa a 5-a de liceu la Bucureşti când, cu ocazia războiului din 1913 m-am înscris în prima asociaţie a cercetaşelor românce pentru a-mi servi cât de puţin ţara în împrejurări grele.

La decretarea mobilizării în august 1916 am fost întrebuinţată ca cercetaşă la îngrijirea răniţilor în Târgu Jiu. Venind chemată la Bucureşti de M.S. Regina, m-am dus, iar la reîntoarcere, cu ocazia celei de-a doua invazii a nemţilor la Târgu Jiu, am aflat că tata, ca sublocotenent de rezervă în Regimentul 18 Gorj [?!], a fost făcut prizonier, iar doi fraţi ai mei, unul sublocotenent de rezervă la Regimentul 7 Călăraşi şi celălalt locotenent în Regimentul 5 Vânători [?!], sunt amândoi morţi pe câmpul de onoare.

Nemaigăsind nici pe mama mea şi lipsită de orice ajutor, m-am hotărât a mă înscrie voluntară pentru a-i răzbuna pe ai mei.

În ziua de 6 octombrie pierd şi pe ultimul meu frate, caporal în Regimentul 18 Gorj, căzut în lupta de la Porcenii de Gorj;atunci m-am dus la domnul colonel Jipa, comandantul Regimentului 18 Gorj, cerându-i voie să lupt în Regimentul domniei sale.

Cu începere din ziua de 7 octombrie am luat parte la lupte în tranşee alături cu soldaţii Regimentului 18 Gorj.

Pe ziua de 18 octombrie, în urma unei surprinderi din partea inamicului şi a unei scurte lupte, am fost luată prizonieră. Puţin după aceea fiind escortată de o santinelă germană, am scos neobservată de nimeni un revolver din sân şi am împuşcat santinela şi fiind noapte, am fugit. Cu mine au mai fugit şi alţii de-ai noştri.

În timpul fugii însă inamicul a tras focuri şi două gloanţe m-au nimerit, rănindu-mă uşor în piciorul drept. Nouă zile mai pe urmă spărturi de obuz m-au rănit în coapsă. Am fost dusă la spital în Craiova, apoi evacuată la Bucureşti şi, în sfârşit, la Iaşi.

Când m-am făcut bine am vrut să ies din spital şi am întrebat pe un domn sublocotenent unde este Regimentul 18 Gorj. Mi-a răspuns că e pe front. Domnia sa recomandându-se că este din Gorj, mi-am adus aminte că o cunosc pe sora domniei sale şi i-am cerut protecţie şi un sfat cum aş putea continua a face serviciu militar, totodată terminându-i convalescenţa.

Domnul sublocotenent Gheorghe Mănoiu mi-a permis atunci să fac serviciu în Compania a 7-a ce comanda în Regimentul 43/59 Infanterie.

M-am dus la regiment, m-am prezentat domnului maior Mareş şi corpului ofiţeresc la popota regimentului. Din ziua aceea, adică acum o lună, am îngrijit de numeroşii bolnavi din Compania a 7-a, am contribuit cât de mult la depăduchierea oamenilor, am observat ca mâncarea lor să se facă cu îngrijire şi am mâncat laolaltă cu ei, iar în cantonament am stat în aceeaşi casă cu domnul sublocotenent Mănoiu, neavând posibilitatea să am o casă singură pentru mine şi am dormit mereu cu fata gazdei în pat (sic!).

Acum şase zile am fost chiar la Iaşi la Palatul M.S. Regina pentru a obţine graţie trecerii şi cunoştinţei mele cu A.S. Regală Principele Nicolae câte ceva pentru a îmbunătăţi traiul soldaţilor din Regimentul meu 43/59 Infanterie. M.S. Regina m-a ascultat cu bunăvoinţă şi apoi a ordonat ca imediat să mi se încarce sania cu 400 kg sare de bucătărie şi câteva mii de ţigări pentru soldaţi. M-am înapoiat cu aceste daruri de la milostiva şi buna noastră Regină şi le-am împărţit chiar eu personal pe la companii, căci oamenii refuzau hrana nesărată.

În ziua de 14 februarie domnul colonel Lăzărescu a venit să inspecteze satul Dumitreşti-Gălăţei, unde este cantonamentul companiei mele. După ce domnia sa s-a declarat foarte mulţumit de felul cum am îngrijit eu personal de soldaţii noştri, a plecat fără să-mi zică nimic rău sau ceva care să mă facă să bănuiesc vreo intenţie rea a domniei sale.

Imediat însă după plecarea domnului colonel Lăzărescu, domnul maior Mareş mi-a dat ordin să părăsesc regimentul. N-am insistat ca să rămân şi nici n-am căutat să aflu motivele pentru care am fost izgonită şi îndată am venit la dumenavoastră, mult respectate domnule colonel, pentru ca supunându-vă atenţiei trecutul meu, faptul c-am fost rănită în luptă de un duşman care mi-a desfiinţat familia şi totodată exprimându-vă curăţenia sentimentelor mele de româncă care vrea cu arma în mână să-şi dezrobească colţul de patrie cotropit, vă rog să binevoiţi a ordona să fiu primită în oricare alt regiment sau serviciu al diviziei dumneavoastră. Referinţe puteţi lua de la Regimentul 18 Gorj şi de la Familia noastră Regală.

Mă încred în spiritul dumneavoastră de dreptate şi mă adresez dumneavoastră ca unui părinte pentru a-mi da putinţa să-mi urmez serviciul pentru patrie şi a repara nedreptatea ce mi s-a făcut”.

Osemintele eroinei au fost exhumate din Valea Glodului, la 4 iunie 1921, fiind depuse în cavoul din fața Primăriei Târgu Jiu, la 9 iunie 1921, cu prilejul Centenarului Tudor Vladimirescu.

Ulterior, cavoul a fost decorat cu un sarcofag sculptat în piatră, de către sculptorița Milița Pătrașcu, inaugurarea acestuia având loc la 8 septembrie 1935.

Astfel, lansarea bancnotei în valoare de 20 de lei, imprimată cu imaginea eroinei de război, care s-a sacrificat pentru țară, Ecaterina Teodoroiu, ne face să ne mândrim cu femeile puternice pe care țara le-a avut și le va avea.

Redactor: Lavinia Covrigea

Grafician: Daria Cimpoeru

Antonia Daniela Oprea
+ posts