Ce NU ne învață școala despre feminism?

„Femeile au fost mereu cele puternice în lume. Bărbații caută în femei o pernuță pe care să își așeze capul. Caută mereu mama care să îi țină în brațe ca atunci când erau mici…” spunea Coco Chanel despre feminism, aceste concepții dispărând până în ziua de astăzi.

Societatea de Analize Feministe AnA a realizat un studiu în rândul elevilor pentru a analiza unde au aflat de existența termenului “feminism” și ce informații cunosc despre acesta.

Chestionarele au arătat că:

  • majoritatea elevilor cunosc termenul “feminism”;
  • cei mai mulți au preluat informațiile despre feminism de pe Internet, de la televizor sau de la un frate mai mare;
  • numai 20 de elevi au aflat despre feminism datorită școlii.

Ce cred băieții din această generație despre feminism?

Pentru băieți, feminismul este egal cu furia, războiul sexelor și ura fetelor/femeilor pentru sexul masculin. Toți au impresia că feministele luptă pentru superioritatea lor față de bărbați, pe când ele luptă pentru egalitatea drepturilor. Așa cum spunea și Lena Dunham, ideea feminismului este aceea de egalitate și drepturile omului, fiind o parte esențială a identității noastre, nu despre a fi anti-bărbați.

Fiind întrebați cum arată, în viziunea lor, o activistă feministă, adolescenții din România au ilustrat-o prin imaginea de mai sus. Analizând desenul am putea spune că o văd ca pe un monstru periculos, cu gheare și colți, gata să atace populația masculină. Înfiorător, nu?

Oare de ce se întâmplă toate acestea?

Pentru că sistemul de învățământ românesc are multe lipsuri, unul dintre ele fiind dezbaterea subiectelor „tabu” de către profesori, împreună cu elevii.

Astfel, am deschis un formular anonim prin care adolescentele feministe din România au putut să își  spună experiențele răspunzând la următoarea întrebare:

  • Unde ai auzit pentru prima dată termenul “feminism” și care a fost experiența ta cu societatea când ai spus că faci parte din grupul feministelor?

“Prima dată când am auzit termenul de “feminist” a fost într-un articol de pe Internet, unde, mai apoi, am devenit curioasă despre acest subiect și am căutat destule informații, încât să pot spune că și eu fac parte din această comunitate. Societatea este crudă uneori, în special când vine vorba despre aceste subiecte. Bărbații, de obicei, au o părere proastă despre feminism, însă ce nu înțeleg ei, este faptul că noi cerem drepturi egale între ambele sexe, și nu un grad de superioritate.”

“Probabil în filme, cuvântul caracterizând un personaj de gen feminin, rebel, care se comportă diferit de restul fetelor, este oarecum proiectat într-un mod negativ, fiind un exemplu de evitat. Experienţele sunt diverse. Am dat de alte feministe care m-au apreciat și au fost bucuroase că stau de vorba cu cineva care le înţelege. Am întâlnit și persoane care nu erau familiare cu termenul și aveau impresia că noi urâm bărbații, suntem o adunătură de oameni cu idei dure și caracter neobişnuit. Sunt și persoane, în general bărbaţi, care iau în râs acest termen doar pentru că a combate patriarhia pare ceva copilăresc.”

Pe lângă asta, am avut ocazia să aflăm și experiența unui băiat care a răspuns la următoarea întrebare:

  • Unde ai auzit pentru prima data, termenul “feminism” și care a fost experiența ta cu societatea când ai spus că tu ca băiat, ești feminist?

        “ Pentru prima data am auzit termenul “feminism” într-un clip pe YouTube și, în urma unei documentări, am constatat că vreau și eu să fiu unul dintre feminiști, să susțin femeile în lupta lor, pentru a nu se simți singure și neajutorate. De altfel, de cele mai multe ori, când am spus că sunt feminist, fetele au apreciat, dar reacția băieților nu a fost tocmai una potrivită.”

Analizând mărturiile adolescenților și aruncând o privire asupra problemelor, realizăm că trăim într-o societate cu multe lipsuri.

Până la urmă, ce ne învață școala despre feminism?

Aproape nimic, am putea spune. Nu ne învață cum să respectăm femeile și feminismul, nu ne învață cum să reacționăm la astfel de experiențe, majoritatea operelor despre care învățăm, sunt scrise de autori bărbați, toate personajele feminine din operele pentru materia de Bacalaureat sunt nedreptățite, istoria evidențiază din ce în ce mai puține femei puternice din trecut, ș.a.m.d.

Grafician: Axinia Daria

Tehnoredactor: Irimia Emanuela