Voluntariat, debate și dezvoltare personală pentru elevii prahoveni

  Știm  cu toții că școala va rămâne mereu cea mai mare prioritate pentru majoritatea elevilor, deoarece de mici suntem învățați că aceasta este singura care ne poate lumina calea ce duce la un viitor de succes. În timp, mulți dintre noi am realizat că lipsește o piesă importantă din puzzle și că avem nevoie de mai mult pentru a ne dezvolta și pentru a ne pregăti pentru momentul în care ne vom încheia complet studiile și vom gusta din viața de adult pentru prima dată. S-a dovedit că majoritatea universităților prestigioase din afara țării sunt de aceeași părere, întrucât acestea nu caută doar studenți cu rezultate remarcabile la învățătură, ci și originalitate și creativitate. Ce putem face în această privință? Muncă în folosul comunității, activități de dezvoltare personală, iar, pentru pasionații de vorbit în public debate-ul este opțiunea perfectă.

   Din fericire pentru elevii prahoveni, județul este plin de asociații dedicate tineretului ce le oferă elevilor oportunitatea de a-și pune în evidență aptitudinile și de a-și mări șansele de a intra la o universitate prestigioasă în străinătate. În cele ce urmează, vom prezenta pe scurt câteva din asociațiile din Prahova, oferind detalii despre activitățile pe care le desfășoară și cu cum te pot ajuta acestea:

  •    Fundația Județeană pentru Tineret Prahova își propune să sprijine permanent tinerii și organizațiile de tineret prin organizarea de cursuri, seminare, ateliere de lucru, mese rotunde, manifestări cultural-artistice și orice alt eveniment organizat de tineri sau pentru tineri. Scopul său este de a avea grijă de elevi și de dezvoltarea lor personală, menținând și un echilibru între aceștia și autoritatea publică.

   La nivel local, FJT Prahova a contribuit la elaborarea Strategiei de Tineret a Municipiului Ploiești.

   În ceea ce privește programele și activitățile implementate de FJT Prahova, ele variază de la programe sociale pentru tineri dezavantajați la programe culturale și programe de cetățenie activă.

  •   Asociația Un Strop de Fericire oferă acces la programe de dezvoltare personală, de orientare în carieră, voluntariat și formare a competențelor pentru viață și angajare. În fiecare săptămână sunt organizate activități de educație financiară, vorbit în public, istorie, competențe digitale, sport, și multe altele. Datorită departamentului de Fun Activities, sunt organizate și activități offline precum „Te pui cu voluntarii”, „Ploiești Express”, „Câștigi în 60 de secunde”, etc. În ceeea ce privește voluntariatul, în această perioadă AUSF s-a axat mai mult pe meditațiile online cu copiii care au nevoie de ajutor la anumite materii și trimite voluntari la Filarmonica Paul Constantinescu care să ajute la festivaluri, concerte sau concursuri. Dacă vrei să-ți dezvolți anumite abilități sau vrei să înveți lucruri noi într-un mod distractiv și vrei să ai oportunitatea de a lega noi prietenii, hai și tu în AUSF!
  •   Robert Avram, președinte în cadrul Consiliului Județean al Elevilor Prahova:

,,Consiliul Județean al Elevilor Prahova este unica structură de reprezentare a celor aproape 100.000 de elevi ce frecventează cursurile unităților de învățământ preuniversitar, atât de stat, cât și privat. Structura militează pentru implicarea activă a elevilor în luarea deciziilor care îi privesc în mod direct, pentru un act educațional de calitate și pentru un sistem de învățământ inclusiv, centrat pe elev și pe nevoile acestuia.”

  •   Irina Neagu, membru al Asociației de Educație Socială (A.E.S.) 

„A.E.S. este un club de dezbateri academice care își desfășoară activitatea în mare parte din liceele din Ploiești, dar și din Câmpina.

  Scopul nostru este să formăm tinerii pentru a le dezvolta o gândire critică și o perspectivă largă asupra tuturor subiectelor, pentru a depăși convingerile conform cărora există un adevăr absolut. Am fost la competiții  în Iași, Cluj, Timișoara, Sfântu Gheorghe, București, Suceava și i-am chemat, desigur, și pe ei la noi. Organizăm „Fiat!” de mulți ani și ne bucurăm că este prima competiție internațională din România. Fiat! este o competiție pentru traineri și am găzduit până acum oameni din UK, Cehia, Germania, Slovacia, Zimbabwe, Macedonia sau Republica Moldova, lucru pe care noi îl considerăm util pentru că reprezintă un prilej bun de a face schimburi de informații și experiențe.

Hai în AES! Să fie debate!”

  • Dodoiu Ștefania, membru al asociației  Gutenberg Prahova Jugend

„Pentru iubitorii de limba germană, Gutenberg este asociația perfectă, care te poate ajuta să te dezvolți pe partea de comunicare și nu numai. Aceasta este o asociație de voluntariat pentru tinerii care au minimum nivelul A2 în ceea ce privește competențele lor la această limbă. Aici învățăm lucruri noi la fiecare activitate, legăm prietenii, ajutându-i pe toți să iasă puțin din cotidian.  Există trei departamente PR, HR și Traduceri. Eu mă aflu la departamentul de PR, unde ne ocupăm de postările de pe social media. Am făcut activități din toate domeniile, încercând să ne axăm mai mult pe vorbit în public(sprechen) și pe explorarea istoriei, geografiei și tradițiilor din Germania.”

              Dacă ești elev în Prahova și vrei să evoluezi, să îți pui pasiunile în lumina reflectoarelor și să oferi o mână de ajutor, nu ezita să faci un pas în față și să te implici în asociațiile în care crezi că te-ai potrivi. Poți face și tu parte din echipa de eroi a tinerilor prahoveni!

Editor: Lavinia Covrigea

Grafician: Alexandra Oprea

Stoica Ioana-Alice
+ posts