Narcisismul este o tulburare de personalitate ce constă în nevoia de a te simți special și nevoia ca și cei din jurul individului să observe acest lucru. Cei care suferă de această tulburare sunt de părere că nu există dacă nu primesc atenție sau nu sunt admirați de alții. În principal, acest comportament este susținut de imaginea de sine supradimensionată și menținerea ei. Un individ care se confruntă cu narcisism ce este dus la extrem arată că și-a creat o preocupare mult prea mare față de sine și față de modul în care este perceput de cei din jurul său, alte trăsături specifice fiind egoismul și lipsa empatiei.

         Un copil ce nu prezintă această tulburare și care este în creștere, dezvoltă un comportament asemănător narcisismului și egocentrismului. Copiii care nu vor să împartă nimic din ce este al lor cu alți copii sunt egocentrici.

         Jean Piaget a realizat un studiu care constă în celebra „probă a celor trei munți”. Un copil este așezat la o masă, pe partea cealaltă fiind pusă o păpușă. Între cei doi, pe masă, sunt puse trei movile mari, în formă de munți. Copilul primește mai multe desene, fiind rugat să îl aleagă pe cel în care munții se văd așa cum îi vede și el. Majoritatea copiilor pot face acest lucru.

         Următoarea întrebare care îi este adresată copilului este să încerce să identifice imaginea care reprezintă cum arată „munții” din perspectiva păpușii. Piaget realizează atunci că, de obicei, copiii mici nu pot să răspundă corect la întrebare, alegând tot desenul în care „munții” se văd tot din propria lor perspectivă. În acest mod, Piaget a ajuns la concluzia următoare: copiii nu pot să își imagineze lumea într-o altă perspectivă decât cea proprie.

         În preadolescență, indivizii se ghidează, preponderent, de valori derivate din influențe externe. De exemplu, adulții din viața lor le reamintesc că mai există și alți oameni pe pământ, fiecare contând.

         În adolescență, aceștia pot deveni iar egocentrici. Erik Erikson a descris perioada dezvoltării între 12-18 ani ca fiind o etapă a crizei adolescenței cu privire la identitate și confuzia de rol. Acest lucru fiind reprezentat de momentul când indivizii sunt fascinați de modul în care arată, fețele și trupurile lor fiind într-o continuă schimbare, o schimbare percepută ca fiind mult mai dramatică. De cele mai multe ori, spre sfârșitul adolescenței, tinerii își acceptă mai mult propriul sine, indiferent de deficiențele și slăbiciunile acestora.

         Un studiu făcut de Universitatea de Stat din Ohio arată că lăudarea constantă care le este acordată copiilor pentru micile realizări poate avea un efect secundar, acela fiind dezvoltarea neintenționată a unui ego supradimensionat. O altă sursă a dezvoltării în exces al narcisismului este reprezentată de rețelele de socializare care promovează și susțin schimburile de informații personale. Aceste schimburi pot crea o stare de preocupare mai mare față de sinele individului.

         Tinerii indivizi sunt într-o continuă schimbare, învârtindu-se între două euri, unul real și unul virtual.

         În urmă cu 80 de ani, psihologul, filozoful și sociologul american George Herbert Mead a făcut studii asupra pronumelui personal la persoana I ca fiind începutul unui proces de autoreflecție. Modul în care alegem să folosim „eu” și „mine” arată felul în care gândim asupra sinelui și identității noastre.

         Pronumele autoreferențial „Eu” se folosește atunci când te referi la tine însuți, subiectiv. Pronumele obiectiv „Mine” se folosește numai când individul se referă la el însuși ca obiect. Mead a demonstrat că aceste pronume întruchipează două viziuni complementare pe care fiecare dintre noi le are la propria persoană. Când folosește „Eu”, un copil demonstrează că are o anumită înțelegere conștientă asupra sinelui la un anume nivel. Folosirea lui „Mine” desemnează o părăsire figurativă a corpului și devenirea unui obiect separat.

         Desigur că în viață trebuie să te concentrezi cel mai mult la consolidarea și perfecționarea propriei persoane, dar nu trebuie să uităm și de cei din jurul nostru, oameni care pot contribui la această dezvoltare.

Surse: „The cyber effect” de Dr. Mary Aiken

            www.psihoteca.ro

Editor: Căpraru Ștefania Ramona