Căsătoria în secolul XXI

De-a lungul istoriei, căsătoria a avut multe scopuri, de la asigurarea continuității dinastiilor, până la putere, bani și chiar îngrădirea drepturilor. Versiunea căsătoriei care este promovată în ultima perioadă, diferă complet de cea din trecut, fiind văzută ca o uniune ce se bazează pe respect, dragoste și cel mai important, egalitate între parteneri. În trecut, situația era diferită. În momentul în care o femeie se căsătorea, ea devenea proprietatea soțului ei. Banii, proprietățile, viitorii lor copii și până și corpul ei intrau în posesia bărbatului de lângă ea. Orice decizie avea nevoie de aprobarea soțului. Într-un cuvânt, odată ce o femeie se căsătorea, tot ceea ce înseamna ea, dispărea, la fel ca toată libertatea ei.

Când ne gândim la căsătorie, primul cuvânt care ne vine în minte este iubirea, însă acest concept este relativ nou. Iubirea nu reprezenta o condiție pentru ca doua persoane să fie împreună, căsătoria fiind o afacere mult prea importantă pentru ca dragostea să fie prezentă. De-abia în secolul XVII, iluminiștii au pledat că viața este despre găsirea fericirii, susținând căsătoria din iubire și nu din motive financiare sau de statut social. 

Cel mai vechi certificat de căsătorie datează de acum 4000 de ani și a fost găsit în Mesopotamia. În Antichitate, femeile erau folosite pentru a crea alianțe, regii și împărații căsătorindu-și fiicele pentru avere, pământuri și putere. Încă o dată, femeile erau asemenea unui obiect, ce putea fi manipulat și controlat după bunul plac al bărbaților, ce obțineau avantaje, în urma acestor aranjamente. Și a continuat în acest fel secole la rând, până când lucrurile au început să se schimbe. 

În secolul XIX, petiții au fost făcute către Parlament în Marea Britanie și Franța, care cereau drepturi egale între parteneri. Secolul XX a constituit o perioadă de real progres pentru tot ceea ce înseamna căsătoria. Divorțul a devenit acceptat și aproape jumătate din cuplurile căsătorite la acel moment s-au despărțit.

Deci care este rostul căsătoriei în acest secol? Absolut niciunul. Căsătoria a fost creată pentru a asigura alianțe, pentru a dobândi putere, asemenea unei afaceri ce se formează odată cu semnarea unui contract. Din cauza ei, femeile au devenit dependente de soții lor pentru a supraviețui, cum acestea nu aveau posibilitatea de a deține sau câștiga bani. Rolurile soției în căsnicie se rezumau la treburile casnice și reproducere, fiind astfel blocate într-un sistem ce subjuga și avantaja doar bărbatul. În prezent, femeile au acces la educație, au dreptul de a munci și de a fi independente. Căsătoria este o opțiune și nu o obligație, iar libertatea de a alege nu mai este doar un lux rezervat persoanelor cu o situație financiară bună. Astfel, valorile pe care căsătoria le promova în trecut, nu se mai potrivesc cu actualitatea. Este incredibil cum emanciparea femeilor a schimbat societatea, cum fiecare instituție a fost construită în așa fel încât să îngrădească drepturile femeilor, să le dezavantaje și să le contrângă în toate situațiile, astfel nu este de mirare că rata căsătoriei a scăzut dramatic, din ce în ce mai puțin tineri alegând să se căsătorească. 

Nici când vine vorba de divorț, lucrurile nu erau simple pentru femei. Asemenea căsătoriei și divorțul era controlat de Biserică, fiind interzis de către cea catolică și permis de către cea protestantă în rare ocazii. Cu toate acestea, accesul femeilor era mult mai restrictiv decât al unui bărbat. De exemplu, dacă un bărbat își acuza soția de adulter, acesta putea divorța pe loc, însă dacă rolurile se inversau, femeia trebuia să aducă dovezi ale adulterului, lucru aproape imposibil de obținut. Violența domestică nu a fost considerată motiv de divorț până în secolul XX, iar în general cauzele pentru care un cuplu se putea despărți era dacă unul dintre parteneri îi greșea celuilalt, divorțul fiind ultima soluție. În anii 1960 și 1970, majoritatea țărilor au adoptat, într-un final, legi ce permiteau divorțul fără a fi nevoie să se dovedească un rău făcut și cel mai important, fără acordul partenerului.

Timp de secole căsătoria s-a aflat la centrul societății. Prin intermediul ei s-au obținut alianțe, bani, putere, femeile fiind folosite pentru ca aceste scopuri să fie atinse. Nimeni nu știe cum va arăta căsătoria peste 30 de ani , însă un lucru este sigur: aceasta va evolua odată cu timpul și va fi puternic influențată de toate schimbările sociale.

Editor: Cîrlogea Ana-Maria

Grafician: Daria Cimpoeru