Vrei ca toate dorințele să ți se îndeplinească?

Inițial, ia-ți câteva secunde în care să inspiri și să expiri adânc. Gata? Ok, să-i dăm drumul!

Astăzi, aici și acum ne vom imagina o întâlnire cu cele 3 locuințe ale tale! Acel “acasă” divizat în 3 părți.

Este vorba despre mintea, corpul și sufletul tău! Cu aceste 3 “locuințe” te vei așeza la o masă și o să împărtășiți toate gândurile și sentimentele voastre. La un moment dat, ajungeți să vorbiți despre relația dintre voi, iar aici ele te întreabă confuse: “Care este mai exact relația dintre noi?” Nu te-ai fi așteptat la asta, nu? Iată că asta e una dintre cele mai importante întrebări pe care ar fi trebuit să ți le pui zilnic, dar probabil că nu acorzi atât de multă atenție acestui aspect. De multe ori suntem extrem de concentrați pe ceea ce avem de făcut, încât ajungem să ne neglijăm pe noi înșine, interiorul nostru.

Deci? Ce le vei răspunde celor 3 “locuințe”? Odată la o anumită perioadă de timp, așa cum simți tu că e mai bine, programează-ți o întâlnire de acest fel. Răspunsul tău va face diferența! 

Acum să ne gândim că relația nu este tocmai bună, astfel încât îți propun următoarele întrebări:

– Între sufletul, mintea și corpul tău există echilibru?

-Cu ce trebuie să începi pentru a da startul unei schimbări?

Răspunsul la aceste două întrebări te va ajuta să te ghidezi spre evoluție. Următorul pas este ca tu să realizezi un plan cu lucruri pe care trebuie să le faci pentru ca dorința sau scopul tău să fie mai aproape de împlinire! Nu trebuie să fie neapărat lucruri mari, care necesită mai mult timp pentru a fi realizate, pot fi chiar și pași mici, căci și aceștia sunt foarte importanți! 

Schimbările din viața noastră apar atunci când dorim să evoluăm, însă evoluția se poate produce și la nivel mental, emoțional. Primii pași spre evoluție sunt: dorință, muncă și determinare! Înainte să îți dorești ceva, asigură-te că ești gata să îndeplinești și ceilalți pași spre dezvoltare!

Editor: Lavinia Covrigea

Grafician: Marilena Bivolaru

Ionuț Vintilă
+ posts