Învață să fii tu însuți

Noi oamenii ne trăim viața punându-ne tot felul de întrebări și căutând răspunsuri. Câteodată suntem atât de înverșunați în găsirea acestor răspunsuri, încât nu realizăm că ele se află chiar în mâinile noastre. 

Tu ți-ai pus vreodată întrebarea de ce nu poți să fii tu însuți?

În cazul în care nu ai făcut acest lucru, ai ocazia să te întrebi acum. Noi, ca cetățeni ai societății, am fost învățați să ascultăm mai mult ce se spune din exterior, decât ce ne spune propriul interior, fapt care ne face să fim confuzi în ceea ce ne privește. Această confuzie raportată la propria persoană poate să fie foarte periculoasă, căci apar gânduri dureroase, care ne îndreaptă către pierzanie.

Am fost influențați să credem că orice se spune despre noi poate să fie adevărat. Ni s-au impus limite! Acestea fiind câteva dintre marile probleme ale personalității noastre.

 Probabil că toți ne-am obișnuit cu aceste lucruri, tocmai pentru că ne-au fost implementate de către societate, încă de la vârste foarte fragede. 

Ca să poți să te eliberezi de cuvintele celor din jur trebuie să parcurgi un drum lung și anevoios, însă poți începe prin a-ți înțelege situația:

1) Ce te face să te îndoiești de propria persoană?

2) Care a fost momentul în care ai început să fii confuz în privința ta?

3)De ce crezi că cei din jurul tău știu mai bine decât tine?

O altă problemă este atunci când apare artificialul. Artificialul fiind comportamentul tău modelat de alții, care produce o traumă în interiorul unui om. Atunci când observi apariția unei dificultăți personale, trebuie să lucrezi cu aceasta, nu să fugi de ea, deoarece fugind de o problemă, aceasta te va acapara mai mult și se va agrava rapid. 

După ce situația devine mai clară pentru tine, începe un proces de acceptare. Este foarte important să acceptăm tot ceea ce ni s-a întâmplat, pentru a putea trece la acțiune. Un proces de acest gen poate dura mai mult timp. Cu cât timp ne ignorăm problemele mai mult, cu atât procesul de acceptare o să fie mai îndelungat.

Prețul ieșirii din acest cerc vicios poate să fie unul foarte scump. Poate cel mai scump dintre prețuri ar fi expunerea. Te poți expune prin ceea ce îți place să faci. Printr-o pasiune sinceră, fie că este vorba despre muzică, pictură, dans sau programare de calculatoare. 

Arată lumii ce știi să faci! Oamenii oricum te vor judeca, iar acest lucru nu îl poate schimba nimeni. Nu trebuie să ne gândim nici la judecata oamenilor și nici la cele o mie de întrebări din mintea noastră.

Fii spontan! Nu ai nevoie de confirmarea nimănui! Pornește pe un drum curat, un drum în care ești doar tu. Tu cel adevărat.

Editor: Lavinia Covrigea

Grafician: Florina Anton

Ionuț Vintilă
+ posts