Mă bucură enorm că această serie prinde din ce în ce mai mult contur în varietate şi că tot mai mulţi studenţi acceptă să ia parte la acest schimb de experineţe, dacă îl putem numi aşa. De data aceasta Giulia Munteanu (@giuliu.mnttt) ne va împărtăşi tuturor viaţa sa de studentă şi profilul care, mie personal, chiar mi-a atras atenţia încă de la începutul acestei idei.
„Sunt studenta la Universitatea de Științele Vieții <>, Iași, la Facultatea de Horticultură, specializarea Peisagistică. Poate pentru mulți <> le pune câteva semne de întrebare. Așa a fost și in cazul meu deoarece știam doar câteva detalii despre acest domeniu. Ceea ce m-a determinat să aleg această specializare a fost curiozitatea de nou. Este un domeniu care începe din ce in ce mai tare să ia amploare, ceea ce face ca interesul meu pentru acest domeniu sa crească.” ne-a spus Giulia despre facultatea la care este, specializarea pe care o urmează şi motivele care au determinat-o să facă această alegere.
Am rugat-o să ne spună puţin despre facultatea în sine, de la profesori la admitere, dar şi despre materiile generale de la acest profil: „Materiile din acest domeniu sunt vaste. Sunt materii pe care le-ai făcut dacă ai fost la un profil real (botanică, matematică, fizică, chimie), dar și materii noi (pedologie, entomologie,floricultura, fitopatologie). Asta nu trebuie să te sperie, deoarece eu am fost pe profil uman, iar toate materiile astea au fost ca o provocare pentru mine. Desigur că sunt și
materii care poate nu te atrag sau sunt mai complexe de fel, dar vei realiza că fiecare are rolul ei. Profesorii sunt acolo mereu să te ajute, să îți explice și să te îndrume în tot ceea ce este nou pentru tine.
Nu am avut examen de admitere la această facultate, admiterea făcându-se pe baza de dosar (media de la bac).”
Şi pentru că Giulia ne-a arătat că profilul nu este tocmai un obstacol greu, am întrebat-o cum a reuşit să se acomodeze la viaţa de student, căci încă rămâne un aspect foarte important din călătoria noastră prin facultăţi. „Viața de student este frumoasă, dar și complicată. Vei realiza câte lucruri noi mai ai de învățat. Dacă vii intr-un oraș nou, cum a fost în cazul meu, îți vei da seama cât de frumos e să socializezi cu diferite persoane din diverse oraș și să vezi cum e să ai doar tu grijă de tine.”
Deşi ea nu stă la cămin, ne-a subliniat ce se aude despre acesta de la colegii ei care stau acolo: „e o atmosferă frumoasă deoarece stai în aceeași cameră cu mai multe persoane, de cele mai multe ori necunoscute, dar de care te vei atașa cu timpul şi cu care veți împărți şi bune şi rele.”
Iar cum sub profilul facultăţii stă mereu şi meseria de după, Giulia ne-a spus puţin despre ce am putea face odată cu finalizarea cursurilor – „După terminarea facultății ai mai multe variante de job-uri. Îți poți face firma ta de amenajări peisagere sau pur și simplu să lucrezi la o firmă din acest domeniu.”
Giulia nu a terminat lista de răspunsuri fără motivaţionalele sfaturi pentru noi, viitorii studenţi: „Dacă termini liceul și vrei să faci o facultate, nu ezita. Vei cunoaște fel de fel de persoane și vei afla informații din multe domenii. Vei lega prietenii noi și îți vei da seama câte provocări are viața pentru tine.”
Îi mulţumesc Giuliei şi pe această cale pentru conversaţia purtată în legătură cu viaţa unui student la peisagistică. Sper ca această mini călătorie a noastră să vă deschidă noi drumuri sau să vă ajute să le deschideţi mai larg pe cele pe care le-aţi văzut deja.