Vorbim de adolescenţă, o perioadă poate prea dificilă pentru noi. Vorbim de şcoală, unde fenomenul bullying este mult prea practicat. Şi cel mai important, vorbim de momentul în care „eşti” devine prea mult în sufletul nostru.

Poate că nu ai fost o victimă a bullying-ului propriu-zis sau poate crezi că nu e suficient să numeşti o remarcă bullying, dar cu toate astea, cred că toţi am auzit măcar odată „eşti prost/ă”, „eşti inutil/ă”, „eşti urât/ă”, „eşti plată”, „eşti un jucător slab”, „eşti mult prea lent/ă” etc. fie de la un coleg, profesor sau membru al familiei. Care este problema? Problema este că acea remarcă, odată vocalizată, a adus şi mai multe repetări, care s-au întipărit în subconştientul nostru şi ne vor afecta mai târziu.

Ajungi la un moment dat să auzi ceva şi să rămâi atât de intact, de parcă te-ar fi salutat. Şi nu e vorba despre faptul că nu te mai afectează, ci despre faptul că tu te-ai obişnuit să crezi că această viziune a lor te-ar defini ca persoană. Vorbim despre faptul că subconştientul tău ajunge să le dea dreptate. Şi de cele mai multe ori, nici măcar nu este adevărat, iar tu ajungi să nu faci sau să nu porţi ceva doar pentru că „eşti”.

Cum învingem iluzia lui „eşti”? Iniţial prin negare. Ai nevoie să te uiţi la tine în oglindă minute întregi, zilnic. Este momentul tău intim, în care tot ce există este propria ta persoană. Şi nu te lua pe bucăţi, ci ca pe un întreg. Nu te gândi că părul tău are o culoare, iar ochii nu se potrivesc. Tu eşti toată acea persoană, iar asta te diferenţiază de toată populaţia. Poate că standardele societăţii nu se potrivesc mănuşă persoanei tale, dar e cineva pe lume care seamănă cu tine într-un procentaj de 100%? Genetic vorbind, posibilitatea este atât de mică încât „imposibil” poate fi un răspuns corect şi valid. Şi de ce ai avea nevoie de ceea ce îţi spun alţii că nu ai suficient sau deloc? De ce ai vrea să schimbi la tine ceva ce ai tu şi doar tu? De ce ai deveni o copie a altcuiva, când poţi străluci cu propria persoană? Trebuie să negi orice remarcă cu care erai obişnuit şi să începi să te apreciezi ca pe un întreg. Şi nu doar că eşti, dar poţi. Nu trebuie să fii cel mai bun jucător ca să te distrezi jucându-te.

Abia apoi poţi face schimbări şi pentru ceilalţi. Poate că purtai haine largi ca să îţi ascunzi părţi ale corpului, poate că purtai tocuri/platforme ca să pari mai înaltă, poate că aveai o frizură doar pentru a-ţi face faţa mai rotundă sau poate că te îmbrăcai în pas cu lumea doar pentru a nu ieşi în evidenţă. Ai ales să nu faci sau să încerci atâtea doar de dragul de a nu eşua, dar ai pierdut atâtea clipe ale vieţii. E timpul să ieşi din coconul tău comfortabil şi să faci orice îţi aduce un zâmbet. OK, poate eşti diferit de majoritatea populaţiei care a „stabilit” acea trăsătură ca fiind normală sau optimă, dar tu măcar trăieşti. Nu te lăsa limitat de standarde, pentru că îţi impui nişte bariere atât de iraționale încât îți transformi universul vieţii într-un mic sat nelocuit şi ascuns sub ruinele unor dorinţe. Asta a trecut, tu trebuie să străluceşti.

Şi de aici, vorbim de menţinere. Trebuie să înveţi să te uiţi în oglindă zilnic şi să îţi faci un compliment. Poate într-o zi îţi stă bine părul, în alta te-ai îmbrăcat genial, ai o lumină care îţi face ochii mai deschişi sau ai dormit 9 ore într-o noapte, chiar nu contează ce îţi spui cât timp o faci. Trebuie să înveţi să te apreciezi şi să fii mândru de tine, deoarece eşti singura persoană care va fi cu tine toată viaţa. Lasă iluziile pe care alţii le direcționează asupra ta. Tu trebuie să te iubeşti, iar apoi totul va veni de la sine. Ieşi cât de mult poţi din zona ta de comfort şi experimentează orice îţi iese în cale. Lucrurile cele mai frumoase sunt cele la care te aştepţi cel mai puţin. Poţi oricând să te retragi, dar va fi mereu mai greu să începi ceva mai târziu decât ţi-a ieşit în cale.

Nu lăsa o voce să îţi ghideze întreaga viaţă. Fii stăpân pe cine eşti şi pe ceea ce faci. Alege mereu să te iubeşti şi să-ţi îmbrăţişezi unicitatea. Nu-ţi dori să fii o altă copie fără pic de personalitate a societăţii, care urmează nişte standarde de frumuseţe sau nişte antrenamente ale vreunui sport. Nu te vor face niciodată compatibil cu lumea. Singurul „eşti” care trebuie să se imprime în subconștientul tău este cel urmat de un compliment. Nu există constructivitate aici. Eşti suficient/ă, eşti valid/ă, eşti frumos/frumoasă, eşti unic/ă, eşti special/ă, eşti deştept/deşteaptă şi eşti capabil/ă de orice, asta trebuie să ştii, să accepţi şi să crezi. Iar dacă ai nevoie de altele, introdu-le în viaţa ta cu toată încrederea. Lasă-i pe ei să creadă ce vor, tu eşti singura persoană de la care ai nevoie de iubire eternă.

Editor: Sara Lia

Grafician: Moroșanu Mădălina