Franța interzice hijab-ul?

Pe data de 30 martie, senatorii francezi au votat pentru legea ce susține interzicerea hijab-urile în spațiile publice. Din fericire, această nu a fost încă pusă în actiune, deoarece mai trebuie aprobată de Ansamblul Național.
Ce este hijab-ul? Denumit și „vălul islamic”, acesta este un văl purtat in scop religios de către femeile musulmane, care acoperă, de obicei, părul, umerii si pieptul.
Dar, în ce constă această lege, mai exact? Constă în interzicerea în spațiul public a oricărui semn religios vizibil de către minori și a oricărei rochii sau piese de îmbrăcăminte care ar însemna o interiorizare a femeilor față de bărbați. Redus la fapte, prin această lege fetele care au sub 18 ani nu au voie să poarte hijab-ul in spații publice, iar femeilor adulte nu le este permis mersul la muncă, școli, sau participarea la activitățile școlare ale copiilor lor purtând vălul islamic.
De ce a fost aprobată? Ei bine, Franța are o idee prestabilită în legătură cu astfel de treburi, denumit „laïcité”. În traducere liberă, acest termen înseamnă secularitate. Laïcité descurajează ca religia să aibă parte din guvern, sau din politicile statului. În teorie, aceasta nu este o idee rea, ba chiar încurajează diminuarea discriminării cauzată de religie. Însă, atunci când este pusă în practică, rezultatul nu este tocmai de dorit.
„Niciun guvern nu ar trebui să reguleze felul în care o femeie se îmbracă, dacă să îl poarte sau să îl scoată”, Amami al-Khatahbeth postează pe Twitter. Aceasta este fondatoarea MuslimGirl.com, un blog pentru femeile musulmane și autoarea cărții „A Muslim girl: Coming of Age”. Hijab-ul nu este numai o eșarfă pentru femeile și fetele musulmane, ci un anagajament față de Allah și sincer, felul în care ele aleg să iși trăiască viața.

Editor: Cesara Andronic

Grafician: Moroșanu Mădălina

Tănase Anca-Irina
+ posts