În căutarea mea nesfârşită legată de orice pare că ar prezenta unicitate în materie de specializări universitare, l-am rugat pe Dragoş Irimia (@dragos.irm) să ne povestească puţin despre viaţa unui student ce va fi un viitor artist. Sunt deja convinsă că Generaţia Z este atrasă de artă într-o intensitate care depăşeştele graniţele unui simplu hobby, deci sper din suflet că acest articol va deschide doar drumuri presărate cu frumuseţea artei.
„Sunt la Facultatea de Arte și Desing pentru că nu există limite la lucrările mele și pot să mă exprim cum vreau eu.” ne-a spus Dragoş despre facultatea pe care a ales-o şi motivele care l-au determinat să ia această decizie.
Nu ştiu câţi dintre voi ştiţi, de fapt, despre varietatea de specializări a Universităţii de Vest Timişoara, însă ţin să menţionez oricum despre faptul că veţi găsi aici cu siguranţă aproape orice veţi dori. Dar, trecând la subiectul nostru, l-am întrebat pe Dragoş ce şi-a ales el, de fapt, din ramura artistică a universităţii şi de ce: „Foto video pentru că iubesc fotografia și vreau să studiez cât mai mult pe această temă.”
Poate că marea majoritate a ochilor care se plimbă acum printre aceste rânduri aparţin cuiva care ştie cât de cât ceea ce îşi doreşte să urmeze odată cu finalizarea liceului, și totuşi, deşi norocoşi din acest punct de vedere, n-aţi scăpat de greutatea acomodării la studenţia libertină ce ne ispiteşte pe toţi. Aparent, firea extrovertită a lui Dragoş l-a ajutat în acest aspect, dar îl voi lăsa pe el să ne spună mai exact cum s-a acomodat: „Simplu… având în vedere că stau la cămin, e foarte ușor să-ți faci prieteni.”
Deşi poate că mulţi ne gândim la faptul că acest profil este unul nu tocmai folositor sau prea uşor, experienţa lui Dragoş ne arată că în orice poţi găsi ceva care să-ţi dea bătăi de cap, iar, în cazul lui, este vorba de materii: „În mare parte ai materii pentru foto, doar două materii fiind de video. Dacă ești focusat doar pe foto, iar pe video nu ai deloc experiență (cazul meu), o să fie greu la început, dar cu muncă se pot învăța toate.”
Şi, că tot avem puţin mai sus menţionat faimosul Cămin Studenţesc al oraşului, l-am rugat pe Dragoş să ne spună mai multe despre cum e viaţa acolo, de fapt, faţă de aşteptările pe care le avea înainte: „Sincer…nu mă așteptăm să fie așa fain. Anul trecut am stat în cămin cei de la Arte cu cei de la Muzică şi Teatru (toți artiștii la grămadă) şi a fost o atmosferă foarte mișto. Dacă ești anul I, nu te băga în chirie, du-te la cămin. Acolo 100% îți faci prieteni, relații etc.”
Trecând de la informaţiile prezente la cele de viitor, am discutat puţin cu Dragoş despre ce job îşi doreşte el să aleagă odată cu terminarea studiilor, care, pentru voi, poate fi o opţiune de luat în calcul – „Păi…… cum sunt la Foto video , clar fotograf pe evenimente (acolo se fac cei mai mulți bani)”
Iar pentru a ne apropia de final, l-am rugat pe Dragoş să vă ofere nişte sfaturi care să vă pregătească pentru ceea ce va urma: „Dacă vrei să începi Facultatea de Arte și Design, atât am de spus: artiștii nu dorm”
În încheiere, îmi doresc să îi mulţumes şi pe această cale lui Dragoş pentru implicarea în seria noastră, ce îmi doresc să vă ofere informaţii care să vă familiarizeze cât de cât cu viitorul. Sper să vă găsiţi acel ceva al vostru cât mai curând şi să reuşiţi cu brio orice pas al vieţii voastre, nu doar pe plan profesional.
Tehnoredactor: Emanuela Irimia