Atunci când un război izbucnește este firesc uman a nu părăsi locul afectat. Nimeni nu-și dorește a se afla în mijlocul unui câmp de luptă, dominat de nesiguranță și violență. Însă această regulă nu se aplică tuturor, fiindcă există oameni care, atunci când dezastrul lovește, se îndreptă exact către el. Corespondenții de război sunt participanți indirecți ai luptei propriu-zise. Trăiesc ororile și tragedia și totuși nu renunță a pleca următoarea dată când datoria îi cheamă. Mulți afirmă că nu este o meserie potrivită pentru o femeie, însă, ca de fiecare dată, ele au demonstrat că iscusința nu are legătură cu genul, ci stă în caracter .Acestea sunt doar câteva dintre femeile care și-au riscat viața pentru a spune o poveste:

Shiela Grant Duff

Se poate spune despre Shiela Grant Duff că a fost crescută în umbra războiului. Tatăl ei a murit în timpul Primului Război Mondial. Astfel, mama ei a fost una dintre femeile a cărei vieți s-a schimbat radical la finalul conflictului. Adversitatea acesteia a fost constant prezentă în fața fiicei ei, încât atunci când un nou război apare la orizont, Shiela se hotărăște să facă ceva.Ea a decis să devină corespondent internațional, gândindu-se că astfel va avea posibilitatea de a transmite lumii cine este și ce face Hitler cu adevărat. Cu toate acestea, niciun ziar nu i-a oferit acreditare, invocând vechea și plictisitoarea justificarea: că nu era o meserie potrivită pentru o femeie. Se mută la Paris, unde lucrează cu jurnalistul Edgar Ansel Mowrer, la cererea căruia pleacă la Malaga. Decisă să demonstreze că o femeie este la fel de puternică și capabilă ca un bărbat, călătorește spre Spania prin nordul Africii, traversând Marea Mediteraneană și ajungând în Gibraltar. Misiunea ei era să-l găsească pe consulul American și pe faimosul scriitor Arthur Koestler, ce a fost capturat de oamenii lui Franco. De asemenea, ea a înregistrat în secret mișcările trupelor italiene pentru a arăta cum Italia își încălcase acordurile naționale de neutralitate. Ea a îmbrățișat cauza Cehoslovaciei și scrie despre abuzurile naziștilor din acel loc. Editura Penguin îi propune să scrie o carte despre Cehoslovacia, ce va deveni un best-seller. Exemplare ale cărții au fost trimise către Parlamentul Britanic, chiar în ziua în care prim-ministrul Neville Chamberlain se întoarce de la Munich, unde a semnat acordul de încetare a invaziei germanilor pe teritoriile ce aparțineau Cehoslovaciei. A plătit scump pentru toate aceste reușite, suferind de anxietate, fiind respinsă de corpurile diplomatice de presă și acuzată că avea relații cu naziștii în schimbul informațiilor, dar ea nu avea să fie singura femeie pusă la îndoială.

Clare Hollingworth

Nimeni nu a crezut-o la început. Era angajată de o săptămână la The Telegraph și călătorea din Polonia către Germania, când a văzut pentru prima dată forțe germane la granița cu Polonia. Pe 1 septembrie 1939 a sunat la ambasada britanică din Varșovia, pentru a raporta invazia, fiind nevoită să scoată receptorul pe geam pentru ca sunetele războiului să fie auzite și povestea sa crezută. Trei zile mai târziu a fost primul jurnalist care a transmis despre invazia Germaniei în Polonia. Aceasta a continuat să scrie despre război din diferite locații, precum Turcia, Grecia, Egipt, făcând toate aceste lucruri în ciuda faptului că femeile corespondent de război nu primeau acreditare la acea vreme. În următorul an a fost și la București, asistând la abdicare regelui Carol al II-lea și la revoltele incitate de Garda de Fier. Cunoștea numeroase persoane ce ocupau poziții de conducere la nivelul statelor. În 1941 a obținut primul interviu cu Mohammad Reza Pahlavi după ce a devenit șahul Iranului.Atunci când a încercat să descrie conflictul dintre India și Pakistan, a descoperit că reporterii nu aveau acces pe front, ceea ce o determină să apeleze la o veche cunoștință, Indira Gandhi, care a ocupat funcția de ministru al informației și radiodifuziunii în India la acel moment. De asemenea, a publicat articole despre așa-zisă dezertare a agentului dubluKim Philby din Uniunea Sovietică, informație ce a fost ulterior confirmată în parlamentul britanic. Nimic nu o bucura mai mult decât să călătorească prin lume, având doar o periuță de dinți, o mașină de scris și, la nevoie, un pistol. A dormit în camione și tranșee, a fost arestată și s-a luptat cu ofițeri de poliție și, totuși, vederea a fost cea care a împiedicat-o să-și continue munca. S-a pesionat în anul 1981 la Hong-Kong, unde a trăit până la vârsta de 105 ani.

Martha Gellhorn

,,Nu mă consider o notă de subsol a vieții altcuiva”, opinia Martha Gellhorn într-un interviu atunci când a fost întrebată despre fostul ei soț, Ernest Hemingway. Niciodată nu i-a plăcut să discute despre acest subiect, deoarece tendința oamenilor era să se concentreze pe mariajul celor doi, în loc de realizările sale fenomenale. A fost probabil cel mai important corespondent de război, fiind prezentă la toate evenimentele majoare din secolul al XX-lea. S-a născut în anul 1908 în St.Louis, hotărând să se mute la Paris atunci când a împlinit 21 de ani, pentru a deveni scriitoare. Însă și-a găsit vocea jurnalistică în timpul Marii Depresiuni. În 1937 pleacă în Spania pentru primul ei război și se cazează la Hotelul Florida din mijlocul Madridului,la câțiva pași de locul cel mai frecvent atacat de artileria lui Franco .A fost singura femeie care a debarcat în Ziua-Z pe 6 iunie 1944. La acel timp, fiecare revistă sau ziar avea voie să trimită un singur corespondent pe front. Mariajul din ce în ce mai distrus dintre cei doi soți , îl influențează pe Hemingway să se ofere a scrie pentru „Collier’s” -publicația cu care Gellhorn colabora- deoarece își dorea a o sabota. Martha rămâne fără acreditări, dar nu avea să se dea bătută. Folosind o insignă de presă expirată, reușește să se îmbarce pe o navă spital sub pretextul intervievării asistentelor. Își petrece noaptea într-o toaletă, încuiată, gândindu-se la toate scenariile posibile, de la arestare până la succes. La răsărit și-a făcut curajul să iasă pe punte, pentru a admira peisajul violet ce o înconjura. În mijlocul acelui haos, Martha uită de consecințe și oferă o mână de ajutor, aducând mâncare, bandaje și orice era necesar. Noaptea a debarcat pe plaja Omaha împreună cu câțiva medici și asistente, de data aceasta pe post de brancardier. Rămâne marcată de suferința la care asistă în timpul acelor ore. Ulterior, avea să afle că niciunul dintre colegii ei de breaslă nu reușise să ajungă pe țărm, fiind blocați în Canal. Pe acea plajă a fost doar ea. O femeie înconjurată de un ocean de bărbați. Gellhorn a continuat să calătorească și să scrie despre război până la vârsta de 89 ani. Ea a avut o carieră impresionantă, ce s-a întins pe aproape 5 decenii, însă nu toată lumea cunoaște impresionanta ei poveste,un aspect ce pare să fie prezent în viața colegelor ei.

Pentru aceste femei, războiul nu a fost simplu, dar curajul lor a depășit orice sentiment de teamă. O luptă, mai mare și mult mai greu de câștigat, a fost aceea împotriva bărbaților și a lumii în a cărei termeni erau dictați de ei. Este ușor să consideri că războiul a fost doar pentru bărbați, însă ele ne-au arătat că acesta a fost pentru toată lumea.

Editor: Viorica Ciolan

Grafician: Gabriela Simionescu