Ochiul lui Horus

Ochiul lui Horus

            Crescând, am dezvoltat o pasiune pentru tot ce înseamnă mitologie și miturile ei componente – fiind introdusă în lumea fantasticului, în urma lecturii seriilor de cărți scrise de Rick Riordan: „Percy Jackson” și ,,Cronicile familiei Kane”. Deși mare parte a copilăriei mi-am petrecut-o învățând multe mituri legate de zeitățile grecești, sunt câteva povești în mitologia egipteană care mi-au atras atenția – precum povestea din spatele Ochiului lui Horus, care este simbolul sănătății și al protecției.

            Mitul ne spune povestea rivalității lui Horus (zeul protector al Egiptului și al sănătății), fiu a lui Osiris (zeul morților, resurecției și agriculturii) și Isis (zeița magiei, lunii și vieții), cu Set (zeul dezordinii, furtunilor și violenței), unchiul său. Pentru ca Set să devină rege al Egiptului, își omoară propriul frate, pe Osiris, care deținea tronul la momentul respectiv. Isis, nevasta conducătorului, vine cu planul de a își aduce înapoi la viață soțul (reasamblându-i corpul tăiat și apoi folosindu-și puterile magice) și, după o scurtă perioadă de timp, reușește să rămână însărcinată cu Horus, viitor rege al Egiptului – care, mai târziu, îi va deveni dușman lui Set, pentru următorii 80 de ani.

            Pe parcursul anilor, majoritatea conflictelor erau supravegheate de către zeii creatori și primii regi: Geb –zeu al pământului, dar și tatăl lui Osiris și al lui Set– care deținuse tronul înaintea fiilor săi, de către Ra –zeul soarelui sau chiar Soarele însuși– sau de Amut –demon/ zeitate din Duat, lumea de dincolo–.

Set avea o mare parte de susținători din rândul zeilor, iar de cele mai multe ori el câștiga bătăliile, având susținerea tatălui său, în defavoarea lui Horus. Cu fiecare triumf al lui Horus, acesta reușea să restaureze Maat-ul, ordinea cosmică și socială. Pentru a îl împiedica din a câștiga, Set reușea să îi fure un (sau chiar ambii) ochi lui Horus – care întotdeauna îl lua cu forța înapoi sau era ajutat de o a treia entitate, de obicei zeul Thoth (zeul al inteligenței, scrierii și învățăturii), pentru a îl reface și returna deținătorului.

            Se spune că cei doi ochi ai lui Horus reprezentau soarele și luna – iar cel des furat era luna, deoarece atunci când dispărea, astrul apărea vag pe cer, procesul prin care trece ochiul pentru a se vindeca sau întoarce reprezentând totodată modul prin care luna ajunge plină, de la cea mai mică formă. Zeul protector își mai oferea ochiul pentru tatăl său în lumea de apoi, oferindu-i putere și devenind astfel simbol al înmormântărilor și al puterii în lumea de după moarte.

Ochiul lui Horus a reprezentat un simbol comun, care apărea pe majoritatea amuletelor deținute de vechii egipteni, pentru că se credea că are puteri magice de vindecare – fiind prezent foarte des în arta egipteană. În zilele de astăzi, acesta încă este prezent în viața oamenilor de zi cu zi, reprezentând în continuare un simbol al vindecării și protecției, oferite de zeu.

Editor: Sara Lia

Grafician: Moroșanu Mădălina