Sună cunoscut, nu-i așa?

       După mulți ani în care șahul nu mai reprezenta un joc atât de spectaculos pentru majoritatea oamenilor, noua mini-serie de pe Netlfix ,,The Queen’s Gambit” a reușit să cucerească inimile publicului, stârnindu-i atenția către această lume fascinantă.

       Scrisă și regizată de Scott Frank și Allan Scott, mini-seria este bazată pe cartea cu același nume scrisă de Walter Tevis și publicată în anul 1983. Inițial, actorul Heath Ledger avea în plan să-și facă debutul ca regizor cu ,,The Queen’s Gambit”, ce avea să fie proiectat ca film la sfârșitul anului 2008, cu Elliot Page în rol principal. Ledger însuși era un jucător de șah pasionat, participând la campionate încă de când era tânăr, ceea ce l-a făcut să se îndrăgostească de poveste.

       La începutul seriei ne este prezentată o fetiță de doar 9 ani tocmai ajunsă la orfelinatul Methuen, ce dezvoltă o pasiune pentru șah după ce îl vede pe îngrijtor jucând. Mai apoi, observăm apariția ,,pastilelor verzi” introduse de personalul orfelinatului în alimentația copiilor în încercarea de a-i ,,gestiona” mai ușor, acest obicei fiind chiar bazat pe fapte reale, des întâlnit în anii 50-60. La vârsta de doar 13 ani, Beth începe să participe la turnee, câștigându-le unul după altul, având o ambiție nemaivăzută și dorind să se facă auzită într-o lume a bărbaților, opunându-se prejudecăților și standardelor sociale.

       Titlul nu se lasă ușor de descifrat de către necunoscători și poate chiar căpăta diferite înțelesuri. În șah, gambitul damei este o deschidere ce presupune sacrificarea unei piese albe în scopul obținerii unui avantaj, punând piedică adversarului și conducând la înfrângerea regelui, aceasta fiind totodată și deschiderea pe care Beth o folosește împotriva lui Borgov la campionatul de la Moscova. Autorul menționează încă din prefața cărții faptul că ,,Însuși titlul este un secret ascuns și totodată expus cititorului. Este metafora care surprinde esența întregii povești. Este Gambitul lui Beth.”

       Beth joacă gambitul damei pe întregul parcurs al vieții sale, plecând de la a fi un simplu pion de la orfelinatul Methuen ce avansează de pe rândul al doilea, atacându-și oponenții fără milă și cucerind tabla de șah, pană pe rândul opt, la Moscova, ,,promovându-se” drept damă.

       Desigur, serialul ne arată o lume superbă, a grandorii, în care șahul domină toate celelalte sporturi: ne arată frumusețea campionatelor, a strategiilor și dansul impecabil de pe tablă. Cu toate acestea, o altfel de perspectivă – una mai degrabă întunecată – ne este înfățișată, urmărind nu doar durerea și amărăciunea înfrângerii, dar și luptele fizice si psihice pe care un jucător le duce în încercarea de a triumfa într-un joc atât de complex.

       La prima vedere am putea spune că lupta principală a lui Beth este între ea și toți adversarii săi, cea mai mare aspirație a sa fiind să-l învingă pe Vasily Borgov pentru a deveni campioană internațională, în timp ce, de fapt, adevarata bătălie este cu însăși propria-i persoană: între ea și dependența de pastile și alcool. De mică, Beth abuzează de pastilele primite la orfelinat pentru a-și putea limpezi mintea de traumele copilăriei și a se concentra pe tabla de șah ce și-o proiectează în minte. Ea duce această adicție și mai departe, în maturitate, alcoolul alăturându-i-se.

Netflix vs realitate

       Chiar dacă „The Queen’s Gambit” este o lucrare de ficțiune, putem observa asemnănarea lui Beth cu mai mulți Mari Maeștrii: José Raúl Capablanca, Boris Spassky, Anatoly Karpov și Robert Fischer. Într-un moment al serialului, Harry Beltik (adversarul protagonistei de la primul său turneu din Kentucky) susține că Beth și Marele Maestru Paul Morphy sunt unul și același, iar că soarta fetei va fi exact ca a lui. Paul Morphy a fost considerat cel mai bun jucător al secolului 19, dominând lumea șahului, dar retragându-se la vârsta de 22 de ani. Multe zvonuri spun că înnebunise, căzând în paranoie, ceea ce i-a adus și sfârșitul la vârsta de 47 de ani. Chiar dacă afirmația lui Beltik este, într-o oarecare măsură, verosimilă (asociind tulburările și dificultățile lui Morphy cu cele ale lui Beth, ea reușind însă, în cele din urmă, să treacă peste acestea), există mult mai multe asemănări între eroină și Marele Maestru Robert ,,Bobby” Fischer, un adevărat copil-minune al șahului:

• Robert Fischer a câștigat campionatul U.S. în 1964 cu un scor perfect, iar în 1972 a devenit Campion Mondial, învingându-l pe Borris Spassky din USSR, ceea ce coincide cu finala dintre Harmon și Borgov de la Moscova;
• Pentru a fi pregătită să-și înfrunte adversarii ruși, Beth decide să le învețe limba nativă a acestora; Fischer face același lucru, pentru a citi revistele de șah rusești ce reprezentau o sursă bună de informare;
• Metoda de joc agresivă este folosită atât de Harmon cât și de Fischer, utilizând Apărarea Siciliană cu Atacul Fischer-Sozin.

       La final, Beth decide să rămână în Rusia. Este evident încă de la început faptul că, fie aflându-se în orfelinatul Methuen, în casa doamnei Wheatley sau în apartamentul lui Benny, protagonista se simte ca o străină în această societate a superficialului, fără a-și putea afla un loc menit sieși, pasiunea ei pentru șah nefiind înțeleasă de către ceilalți americani, care o promovau doar pentru simplul fapt că ,,o fată este talentată la șah”. Aceasta se simte împlinită doar în momentul în care ajunge în Rusia – unde este iubită, apreciată și tratată ca pe un egal, unde până și oamenii de rând joacă șah pe străzile orașelor dintr-o pură și nealterată plăcere.

Editor: Mirea Daria

Grafician: Simionescu Gabriela