De ce până acum aproximativ trei sute de ani, femeile nu au produs constant literatură? De ce arta a fost lipsită de figuri feminine atâtea secole la rândul? Cum se face că femeia, deși considerată o „muză” de o mulțime de artiști, a fost complet exclusă atunci când a încercat să se afirme în pictură, muzică, filozofie, literatură, etc? E oare femeia inferioară bărbatului, de vreme ce,teoretic, „nu” a participat la cultură? Ori putem găsi un răspuns mai logic, mai rațional și nu atat de sexist?
Răspunsul este evident; nu,femeia nu e mai prejos decât bărbatul,iar în timpurile noastre atât de înaintate în știință,o întrebare ca cea mai de sus e aproape comică,deși cu toții îi cunoaștem pe acei prearespectabili bărbați (fac o reverență) care nu țin deloc cont de descoperirile din medicină; însă e cu totul alt subiect și nu are rost să-l dezvolt aici.
Așadar, chiar și în cazul acesta, de ce e arta atât de plină(ba chiar dominată) de bărbați, în ciuda faptului că au existat atâtea femei extraordinar de talentate? Scurt și la obiect: deoarece canonul însuși este creat de bărbați (albi și de preferat straight, evident). Parcă e mai clar acum, nu? Bun, ca să putem înțelege și mai bine, e necesar să pătrundem în istorie și să vedem cum a fost reprezentată femeia de către artiștii masculini în pictură și sculptură.
De ce exclud literatura aici, subiectul principal al articolului? Pentru că niște cuvinte pe o pagină nu influențează atât de mult percepția colectivă asupra unor indivizi așa cum o fac artele vizuale, în contextul în care, până în ziua de azi, rămân cele mai consumate.
În Antichitate,femeile erau lipsite de orice drepturi. Erau o simplă proprietate,întâi a tatălui, apoi a soțului. E mai mult decât clar că, în situația de față, nu prea mai ai pretenții când vine vorba de a participa activ în știință și artă (de menționat totuși: Sappho, Hypathia din Alexandria, Gargi Vachaknavi, Khana, Xue Tao, Li Ve, etc). Scumpul nostru Aristotel spunea: „bărbatul e prin natură superior și femeia inferioară; bărbatul conducător și femeia subiect’’. Frumos citat, nu? Aproape fantastic. Defapt, în Grecia Antică, nimeni nu stătea prea mult să se gândească la femei. Până și în artă erau reprezentați mai mult bărbații; și da, știm de Venus din Milo, nu mai trebuie menționată încă o dată, nu a spus nimeni că s-au sculptat doar masculi. Nu e chiar totul întunecat și trist pe-acolo, dar nici luminat și vesel,asta e ideea.
Făcând un salt gigantic în timp și uitându-ne retrospectiv în trecut, putem vedea secole de frământări și încercări de emancipare, care au dat roade abia acum vreo sută de ani. „The male gaze” își face încă resimțită prezența, în media mai ales. Corpul femeii a rămas, din nefericire, o fantezie a bărbatului, însă noi putem să ne opunem acestui lucru prin diverse metode, dar e iar alt subiect, hai să nu mai deviez.
Titlul articolului are legătură cu literatura, însă am simțit nevoia să fac acea introducere ca să se înțeleagă mai bine cum stă treaba. De asemenea, trebuie să recunosc că în literatură i-a fost mai ușor femeii să se exprime. A semnat sub pseudonime masculine, precum George Sand sau George Eliot, scriitoare profilice care au produs o revoluție în proza universală.
La început, și surorile Brontë au folosit nume neutre ca să-și publice volumul de poezii. Mai târziu, Currer, Eliis și Acton au devenit Charlotte, Emily și Anne, scandalizând destul de mult societatea cu romanele lor. În Statele Unite, Harriet Wilson ajunge să fie prima femeie de culoare care a publicat o carte pe teritoriul Americii de Nord.
Cumva, deși ascunse, femeile au reușit să-și spună punctul de vedere și să militeze pentru drepturile lor. Marile schimbări sociale au început în secolul al 20 lea, odată cu afirmarea tot mai mare a feminismului. Sufragetele au început să ceară drepturi, să renunțe la corsete, să trăiască independent și, deci, să scrie liber, fără frica prejudecăților sociale.
„E necesar să ai 500 de lire și o cameră a cărei ușă se încuie dacă vrei să scrii ficțiune sau proză.”
Citatul de mai sus îi aparține celebrei scriitoare Virginia Woolf, extras din faimosul său eseu , „O cameră doar a ei”, conceput în urma unor conferințe despre Femei și Ficțiune, ținute de aceasta în fața studentelor de la Cambridge.
Virginia Woolf este considerată una dintre cele mai importante figuri literare ale secolului XX. A revoluționat atât proza cât și gândirea modernă, fiind numită „bunică a feminismului”, aflat acum la cel de-al patrulea val.
Era de părere că femeile nu au produs literatură deoarece șansele lor la educație erau total diferite față de cele ale bărbaților. O tânară trebuie să-și găsească un soț, nu să citească romane, o mamă trebuie să aibă grijă de gospodărie, nu să aibă preocupări intelectuale, era deviza epocii.
Așadar, Woolf trage concluzia că educația este cheia pentru emanciparea femeilor.
Ne îndeamnă să ne-o imaginăm pe Judith sora ficțională a lui Shakespeare. Judith are o imaginație la fel de bogată ca și fratele său. Mintea ei explorează o mulțime de idei remarcabile, pe care aceasta ar vrea să le transpună pe hârtie. Însă nu poate. Nu poate pentru că nu i-a oferit nimeni o educație, iar societatea o obligă să stea în bucătărie și să măture podeaua, spre deosebire de William, care e deja un scriitor apreciat și se poate întreține singur. Să fie oare faima lui Shakespeare doar rezultatul talentului său? Da și nu. Dacă Shakespeare nu ar fi avut oportunitățile unui bărbat și s-ar fi născut femeie, probabil umanitatea ar fi pierdut un mare geniu. Dar umanitatea a pierdut deja o mulțime de genii, pentru că a fost prea absorbită de genul, clasa și culoarea celor ce au posedat o minte strălucită. Astfel că Judith e personificarea tuturor femeilor care ar fi putut produce literatură. Cine știe câte capodopere ar fi existat dacă femeile ar fi avut posibilitățile unui bărbat?
Simone de Beauvoir, scriitoare, filozoafă și feministă, scria în celebra lucrare existențialistă „Al doilea sex”, că femeie devii, nu te naști. Adică, bărbatul este definit ca fiind o ființă umană ,în vreme ce femeia ca femeie( în engleză: woman as a female). Ori de câte ori aceasta încearcă să fie percepută ca ființă umană, e acuzată că vrea să îl imite pe bărbat.
Totuși, cum se poate explica rolul secundar pe care l-a avut femeia în istorie, respectiv în literatură? Autoarea bibliei feminismului răspunde că din cauza creșterii copiilor, femeile au fost dependente de bărbați, iar dânsul, ca subiect, vede femeia ca pe un obiect. Deci, poate exista egalitate între sexe, cu tot cu diferențele fizice dintre acestea? Răspunsul lui de Beauvoir este da: femeile și bărbații pot și trebuie să devină egali.
De ce această lume a aparținut întotdeauna bărbaților?
Concluzia este că literatura este o formă de emancipare. Femeile nu au produs literatură pentru ca patriarhia le-a împiedicat, dar au reușit, ani mai târziu,să schimbe lumea prin ea.
Editor: Ștefan-Felix Avasilcăi
Grafician: Florina Anton
