Marți, 19 Octombrie 2021, România atinge un prag dezastruos de cazuri noi COVID-19, de pacienți în stare gravă internați la ATI și nu în ultimul rând, de decese. Tot marți, 19 Octombrie, președintele Klaus Iohannis declară că “Am decis să convoc mâine o ședință cu toți responsabilii guvernamentali implicați în gestionarea pandemiei, pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor.”.
Și a făcut exact ce a zis. 20 Octombrie, are loc ședința mai sus menționată cu responsabilii guvernamentali. Decizia e luată și elevii României sunt loviți în plin cu o senzație puternică de deja-vu: avem două săptămâni de vacanță. Suntem trimiși înapoi în timp în două momente similare: 9 martie 2020 și 23 martie 2021. Tot o vacanță de două săptămâni, respectiv de o lună, pentru că așa combatem noi problemele: dăm vacanță elevilor ca să nu fie statul responsabil pentru ei. Că elevii își vor petrece vacanța în mall este complet altă treabă, aparent o fac pe proprie răspundere și guvernul se preface că nu știe.
Care este cauza acestor vacanțe spontane, a acestor decizii despre care Rareș Voicu, fostul președinte al CNE a spus că se încadrează la “politica faptului împlinit”? Situația din spate este aceeași în toate cele 3 cazuri: nu avem o clasă politică aptă și dornică să gândească pe termen lung și pentru interesul comun. Deciziile sunt luate fără consultare externă și fără nicio tangență cu realitatea sau nevoile din școlile românești.
Dacă suntem realiști, ne dăm seama că această criză sanitară cu care se confruntă România nu va trece în două săptămâni. Va fi nevoie de mai mult timp și de niște măsuri complementare relevante pentru ca situația să înceapă să se amelioreze. Prin prisma faptului că oamenii de rând își pot da seamă de aceste probleme mai bine decât conducerea, face ca încrederea pe care o aveam în ei să scadă la nivelul mării, înclinându-se spre valori negative.
Totuși de ce vacanță și nu online? Pentru că am trecut printr-un an jumătate de pandemie fără să găsim soluții eficace pentru a trece peste această dificultate. Eforturile de digitalizare a educației au fost infinitezimale, iar în prezent există un număr considerabil de elevi care încă nu au resursele necesare pentru a participa la tot ceea ce înseamnă școală online. Nu putem să continuăm anul școlar și să ne prefacem că totul e bine, când pe ei i-am lăsa în urmă, la fel cum i-am lăsat și în anul trecut.
Așadar, s-a spus nu la școală online, la fel cum s-a spus nu și la școala în format fizic… Fără vreo idee care chiar ar putea să facă o schimbare semnificativă. Am ratat trenul dezvoltării, acum tragem ponoasele. Încercăm să mergem înainte cu căruța noastră comunistă, ruginită pe toate părțile, care scoate un scârțâit infernal cu care anunțăm în toata lumea situația noastră deplorabilă.
Avem guvern interimar, politica în momentul de față poate fi comparată cu o oală clocotind, sistemul sanitar este la pământ și oamenii mor pe capete. În ritmul acesta, poate să vină și apocalipsa. Care va fi soluția noastră? Bineînțeles, două săptămâni de vacanță.
Editor: Copăcel Andreea
Grafician: Vasiliu Andreea
