Avertisment: Articolul conține spoilere pentru film.

Arhicunoscuta satiră ”Don’t look up”, apărută în Ajunul Crăciunului anului trecut, a creat adevărate ravagii, atât în rândul criticilor, cât și în cel al telespectatorilor, fiind vizionat în total timp de 152 de milioane de ore la nivel mondial. Într-o oarecare măsură, se poate considera că acest succes masiv se datorează numelor majore din industria cinematografiei care au fost implicate în producția sa, printre care se numără Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Meryl Streep și Cate Blanchett, dar piesa de rezistență rămâne subiectul de actualitate abordat. Mai exact, întregul film are ca element central indiferența, de cele mai multe ori dusă chiar în negare, față de aspecte științifice de o deosebită importanță.

Poate la prima vedere ideea unei comete care are probabilitatea de 99.78% să lovească Pământul și să distrugă orice urmă de viață pare să nu aibă vreo tangență cu realitatea, dar alegoria este una clară, menționată în numeroase rânduri de producătorul Adam McKay: totul este o metaforă pentru încălzirea climatică. În ambele cazuri, oameni de știință informați în domeniul respectiv trag un semnal de alarmă în rândul populației, dar sunt ignorați complet, chiar fiind negată existența problemei. Aceeași tendință a fost observată și în privința pandemiei, fapt ce a convins producătorii să pună mai mult accent pe absurdul situației.

O poveste secundară celei legate de cometă a fost reprezentată de relația dintre doi artiști populari, Riley Bina (interpretată de Ariana Grande) și DJ Cello (jucat de Kid Cudi), care pare să fie un subiect mai important pentru publicul atras de scandal decât cel al unui pericol iminent. Astfel, în momentul în care cei doi astronomi (Dr. Mindy și Kate Dibiasky) care au descoperit cometa au fost chemați la un talk-show pentru a-și dezvălui cercetările de o importanță deosebită pentru viitorul planetei, au fost întrerupți pentru o actualizare de ultimă oră legată de despărțirea celor doi cântăreți. Văzând indiferența prezentatorilor, Kate încearcă din răsputeri să îi convingă de gravitatea situației, dar după ce își pierde cumpătul, mesajul ei ajunge să fie doar un simplu meme distribuit pe rețelele sociale. În schimb, Dr. Mindy, abordând subiectul cu grijă pentru a nu speria publicul, ajunge să fie numit un erou, fără să reușească, însă, să prezinte într-un mod eficient problema.

Deși exagerată, această scenă dezvăluie încă un aspect al societății din ziua de astăzi, conform căruia femeile ”isterice” care știu despre ce vorbesc nu sunt luate în seamă, dar bărbații atractivi și calmi sunt, ba chiar sunt încurajați să dea mai multe detalii. În plus, mai este prezentată încă o paralelă cu realitatea, de data aceasta prin influența majoră a politicii asupra opiniei publice a oamenilor față de adevăruri științifice (și nu numai). Însuși titlul filmului prezintă sloganul campaniei politice a președintelui Statelor Unite ale Americii, Orlean (Meryl Streep). Prin intermediul acestuia, pentru a-l manipula că totul este sub control, convinge publicul care o susține să nu se uite pe cer, pentru ca ar reprezenta un mod prin care ar renunța în fața ”corupților” oameni de știința care vor să instaureze frică în rândul lor. De fapt, în timpul acesta, cometa era atât de apropiată de Pământ, încât se putea observa cu ochiul liber. În mod asemănător se comportă și câteva partide politice din România, care promovează renunțarea la măști, contrazicând miile de studii realizate de către cercetători ce își dedică viața profesiei lor, doar pentru a crea sentimentul că totul este o mare conspirație și persoanele care nu i se supun sunt cele care dețin adevărul absolut.

Probabil că această negare puternică a concluziilor științifice de către mare parte din populație își are rădăcinile în elementul central care ne-a dictat viața dintotdeauna: dorința pentru confort. Astfel, orice ne amenință este privit ca o sursă de frică, în special lucrurile pe care nu le putem controla. Problema apare, în schimb, când vine vorba de un pericol mai puțin evident, care necesită studii superioare pentru a fi înțeles în profunzime, cum este cazul cometei din film și, de ce nu, cazul coronavirusului. Din nefericire, aici intervine ego-ul fiecărei persoane, făcând-o pe aceasta să nu creadă că alții pot ști mai bine despre ce vorbesc decât el pe tema respectivă, dar și mediul din care vine fiecare. Un mediu în care este promovată ideea că cei din jur ne vor răul pentru că suntem prea buni sau prea inteligenți va aduce după sine și un grup de adepți, care poate ajunge să reprezinte chiar majoritatea populației respective.

Cu toate acestea, în esență, ”Don’t look up” se bazează pe motivul din spatele dorinței președintelui Orlean și a marilor corporații (cea mai puternică dintre ele fiind Bash, o metaforă pentru Apple) de a convinge publicul să se împotrivească datelor științifice cu privire la cometă. Încurajând masele de oameni să nu se teamă de moartea inevitabilă ce va urma, îi ajuți să își mențină starea de confort menționată anterior și, astfel, să își creeze un trai mai relaxat și mai plăcut. În mod evident, această manipulare se datorează dorinței pentru putere și bani a conducătorilor (atât Orlean, cât și Peter, CEO-ul Bash) – lucruri promovate puternic de capitalism, pe care filmul îl satirizează drastic. Astfel, singurul moment în care se pune problema importanței cometei este acela în care este estimată o valoare a metalelor care ar fi pe aceasta, ajungând la ordinul trilioanelor de dolari.

Dar această alergare continuă după bani poate fi complet irațională, mai ales în contextul apropierii rapide a finalului tragic al tuturor vietăților de pe Pământ. Același punct de vedere este menționat și de către Alanis Obomsawin, în citatul său celebru: ”Când ultimul copac este tăiat, ultimul pește este prins și ultimul râu este poluat; când să respiri aerul este îmbolnăvitor, îți vei da seama prea târziu, că averea nu este în conturi bancare și că nu poți mânca bani.”

Tot ce rămâne de făcut este să sperăm că vom realiza importanța naturii, siguranței și a celor din jurul nostru înainte ca viața noastră să ajungă să fie un caz de ”viața imită arta” pentru filmul acesta, ajungând să spunem ”Chiar aveam totul, nu-i așa?”, exact ca Dr. Mindy, în ultima scenă a filmului.

Editor: Stănescu Robert

Grafician: Sara Lia